Browsing Category

Specii

Specii

Rasbora pitic (II)

În biotop
În Malaezia, de exemplu, Boraras maculatus ocupă diferite tipuri de habitat. Poate trăi în mici cursuri de apă de pădure, unde îl întâlnim în tovărăşia altor specii de Ciprinide (Rasbora pauciperforata, Rasbora einthovenii), peşti cu labirint (Sphaerichthys osphromenoides et Parosphromenus nagyi) sau de pradă (de exemplu Nandus nebulosus).

Trăieşte, de asemenea, în apele stătătoare, unde convieţuieşte foarte bine cu peştii gurami (Trichogaster trichopterus şi Trichopsis vittata). Aceşti peşti mici trăiesc, de regulă, în bancuri formate din câteva zeci de indivizi. Preferă zonele adăpostite din apropierea malurilor, unde se pot ascunde cu uşurinţă printre ierburile căzute în apă. În aceste zone, se întâmplă frecvent să prinzi dintr-o singură lovitură mai mulţi peşti, chiar şi câte un peşte răpitor, cu tot cu victima sa.

Citește tot articolul
Specii

Rasbora pitic (I)

Rasbora pitic este un peşte ce poate trece cu uşurinţă neobservat în acvariile vânzătorilor, cu atât mai mult cu cât nici nu este scos la vânzare prea des. Cu puţin noroc, puteţi găsi Boras maculatus, dar celelalte specii nu se pot obţine decât pe comandă. Aceste mici Ciprinide (exemplarele mai mari pot ajunge până la 4 cm) au nevoie de un acvariu special, care să le pună în valoare.

Prima mea întâlnire cu Rasboraşii pitici a avut loc în urmă cu vreo 20 de ani. Atraşi de pe atunci de speciile din sud-estul Asiei, eu şi colegii mei acvarişti obişnuiam să intrăm destul de des prin magazinele din zonă.

Citește tot articolul
Specii

Laetacara dorsigera – un strop de bordeaux? (III)

Viaţa alături de alte ciclide mici nu este deci alegerea cea mai indicată, anumite specii manifestându-se mai tumultuos şi dominându-i repede pe Laetacara dorsigera, care îşi pierd atunci din strălucirea culorilor şi rămân ascunşi. În aceste condiţii, peştii stresaţi pot fi afectaţi de diverse boli. Totuşi aceşti peşti nu au probleme grave de sănătate, însă sunt sensibili la condiţiile proaste de întreţinere, în special dacă este vorba de hidropizie.

Un acvariu de 100 de litri este suficient pentru o pereche de dorsigera şi câteva caracide (din genurile Hemigrammus, Hyphessobrycon, Nannostomus sau Paracheirodon, acestea fiind doar câteva dintre cele mai cunoscute, din care însă nu trebuie alese decât cel mult două specii pentru a nu suprapopula acvariul), la care se poate adăuga o pereche de Locariide.

Citește tot articolul
Specii

Laetacara dorsigera – un strop de bordeaux? (II)

Apa și decorul
În mediul natural, apa este mai ales dulce, duritatea ei este foarte scăzută, fi ind mai degrabă acidă, cu o valoare a pH-ului de 6,0. În cazul unor exemplare sălbatice, ţineţi cont că generaţiile rezultate în urma creşterii în acvariu tolerează valori mult mai ridicate cu un pH de 7,0-7,2 şi o duritate a apei de până la 10-12 dGH.

Este posibil ca aceste valori să fi e mai ridicate, dar acest lucru nu este recomandat, cu atât mai mult cu cât în aceste condiţii nu-şi mai etalează frumoasele lor culori. Pentru cei pasionaţi de acvariofi lie, scopul nu este de a testa rezistenţa peştilor, ci de a încerca să le creeze un mediu cât mai apropiat de cel natural.

Citește tot articolul
Specii

Guppy „Endler”, încă o identitate trunchiată! (II)

Din 1930, niciun om de ştiinţă nu a mai descris Endlerul ca fi ind o nouă specie … De ce? Pur şi simplu pentru că este vorba de un guppy! Vin şi spun: ,,un guppy obişnuit”, şi poate din acest motiv lumea acvariofi lă ezită în a-şi recunoaşte greşeala. Ca şi cum frumuseţea peştelui avea să dispară odată cu misterul său. Endler este o varietate geografi că de guppy sălbatic, şi, ar trebui să fi e numit Poecilia reticulata, însoţit de Endler, pentru a indica populaţia.

Creșterea specimenelor sălbatice
Menținerea se va face în grup monospecific și va trebui să permită conservarea la maxim a variabilității de culoare a reproducătorilor generației anterioare, păstrându-se întotdeauna la mai puțin de 30 de reproducători din colonie.

Citește tot articolul
Specii

Guppy „Endler”, încă o identitate trunchiată! (I)

,,Din 1930, niciun om de știință nu a descris exemplarul ,,Endler” ca fiind o specie nouă… De ce? Pur și simplu pentru că este vorba despre un Guppy!”

Aceşti peşti sunt cu adevărat machiavelici!
Bieţii guppy sălbatici, ieşiţi din modă de ceva timp, căci au fost detronaţi de specimenele de concurs, mai mari şi mai colorate, au găsit o soluţie pentru a reveni în prim plan: să se facă trecerea la peşti noi!

Citește tot articolul
Specii

Betta Splendens – exemplarele de concurs

Deși într-un număr restrâns, există totuși, peste tot în lume (America, Asia, Europa) concursuri de frumusețe ale luptătorilor. Aceste manifestări nu au ca scop înfruntarea a doi masculi în același borcan, ci prezentarea frumoaselor ,,podoabe” ale acestor pești.

Arbitraţi după standarde internaţionale, Betta splendens trebuie să fi e uneori agresivi, într-o stare bună de sănătate, bine dezvoltaţi şi să se încadreze în familii de culoare şi forme specifi ce. Se acordă foarte multă importanţă armoniei şi echilibrului general al peştelui. De-a lungul anilor nu putem decât să fi m uimiţi de capacitatea luptătorului de a suporta reproducerile selective la care crescătorii l-au supus.

Forma originală a înotătoarelor scurte şi a culorilor sumbre a lăsat loc numeroaselor varietăţi, şi nimeni nu poate spune astăzi ce vom vedea mâine. Astfel, de când Betta splendens s-a regăsit în mâinile noastre, el şi-a văzut corpul transformându-se pentru a deveni mai înalt, gura sa a crescut şi musculatura s-a dezvoltat pentru a da naştere faimoşilor peşti de luptă pe care îi găsim încă şi astăzi în diverse ţări din SE Asiei.

Citește tot articolul
Specii

Xiphophorus helleri o ,,spadă” care… câştigă teren (III)

Culori de suprafaţă
Acestea apar în timpul creşterii şi se intensifică odată cu vârsta, de multe ori exprimate mai mult la masculi decât la femele.

◗ Roşu: Peştele este total roşu, corpul şi înotătoarele. Această culoare poate fi acompaniată de diverse tente melanice. Se cunosc cel puţin două tipuri de roşu: roşu-portocaliu, roşu ca sângele sau corai.

◗ Blue: Corpul are o culoare albastru clar metalic, aceasta dă peştelui un aspect de oglindă. Ea se găseşte, în general, la maculatus, având de asemenea, modelul caudal “Mickey Mouse”.

◗ Peppermint: Culoarea de fundal a peştelui este albă; corpul este acoperit de o zonă mare de culoare roşu ca sângele. Extensia şi poziţia zonei roşii variază de la un peşte la altul, dar acestea se schimbă în funcţie de dezvoltarea fi ecărui individ.

Citește tot articolul
Specii

Xiphophorus helleri o ,,spadă” care… câştigă teren (II)

Tehnica de reproducere “naturală” sau încă numită ,,în colonie” funcţionează foarte bine. Examinare, după trei ani de creştere: acvariul meu este completat permanent cu douăzeci adulţi masculi şi femele, însoţiţi de cincizeci de alevini de toate dimensiunile. Un ultim punct în privinţa reproducerii: temperatura scăzută favorizează creşterea peştilor dumneavoastră. Astfel, faceţi economie la energie electrică!

Citește tot articolul