Specii

Laetacara dorsigera – un strop de bordeaux? (I)

Laetacara dorsigera este o Ciclidă mai degrabă timidă. Astfel, peștii Mikrogeophagus ramirezi prezenți în același acvariu au trebuit mutați, deoarece Laetacara nu apreciază deloc promiscuitatea. A fost nevoie de câteva zile pentru ca masculul din fotografie să-și etaleze culorile.

Printre ciclidele sudamericane de dimensiuni mici, Laetacara dorsigera ar trebui să ocupe un loc de seamă datorită culorilor sale. Dar nu este așa, acest pește fiind destul de puțin vizibil. Este normal, pentru că cine dorește să-i vadă frumusețea trebuie să și merite asta!

P: www.zoomania.ro magazin online pentru iubitorii de animale. La noi gasesti cusca porcusor de guineeahrana iepuri dar si hranitori si adapatori pentru pasari.

Dorsiger, cum este numit în mod frecvent (după denumirea ştiinţifi că, Acara dorsiger, care astăzi nu mai este valabilă), este originar din bazinul râului Paraguay (din Bolivia şi Brazilia), precum şi din cel al râului Parana (Argentina). Poate fi însă întâlnit şi puţin mai spre nord, în regiunea râului Guaporé, dar nu este vorba de o specie amazoniană, după cum se obişnuieşte a se spune.

Genul Laetacara, în care Dorsiger a fost inclus din anul 1986, a fost creat după o clasifi care făcută de dr. Sven O.Kullander (Muzeul de Istorie Naturală din Suedia). Printre alte specii incluse în acest gen, Laetacara curviceps care este fără nicio îndoială cel mai cunoscut reprezentant.

În prezent, au apărut noi ,,specii” de Laetacara, a căror identitate este încă nesigură. Dimorfi smul sexual este destul de evident, chiar şi în afara perioadei de împerechere: masculul este mai mare şi, mai ales, prezintă fi lamente mai lungi la nivelul înotătoarelor dorsale şi al celei
anale. De asemenea, înotătoarele pelviene sunt mai dezvoltate. Având o lungime de aproximativ 8 cm, dorsiger nu ocupă prea mult loc în acvariu. Cu toate acestea, este destul de exigent în ceea ce priveşte mediul în care trăieşte.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești cea mai buna hrana pentru caini, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și