Reptile

Pitonul regal (II)

Pitonul regal este un animal foarte timid. Astfel, când încerci să-i atingi capul, are tendinţa instinctivă de a și-l retrage. În plus, animalul tău ar trebui să fi e întotdeauna alert și atent la tot ce se întâmplă prin preajma sa. Bineînţeles că iniţial va fi puţin nervos, dar, în mod normal, se va acomoda repede (maxim o săptămână).

Alegerea „locuinţei” sale
Cel mai bine i se potrivește o „casă” special creată pentru șerpi. Iar dacă ţii la confortul său, pentru un pui, dimensiunile acesteia ar trebui să se situeze în jurul valorii de 50×25 cm (38 de litri), în timp ce pentru un adult n-ar trebui să folosești un terariu mai mic de 115 litri (91×35 cm). Reţine, însă, că toţi șerpii sunt adevăraţi maeștri ai evadării și, în consecinţă, trebuie să acorzi o mare atenţie modului în care se închide vasul care îţi va găzdui pitonul.

Alegerea aşternutului potrivit
Îţi recomand să începi prin a folosi prosoape de hârtie. Acestea sunt foarte ușor de înlocuit, iar dacă exemplarul tău este adus din import, prosoapele de hârtie te vor ajuta să identifici ușor prezenţa unor eventuali paraziţi.

Odată ce animalul s-a acomodat, poţi trece la folosirea unui substrat care să arate mai bine, de genul celor care pot fi găsite prin magazinele de specialitate. Mare atenţie, însă! Nu utiliza scoarţă de copac: de pin sau plop! Aceasta se poate bloca în gura șarpelui, în timp ce încearcă să o înghită, cauzând probleme respiratorii și nu numai.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești, pe lângă hrană pentru pisici, cea mai larga varietate de acvarii miciechipamente acvarii și plante pentru acvariu.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și