Acvarii

Locuitorii neobișnuiți ai acvariului (I)

Neritele
Aceşti melci aparţinând familiei Neritidelor sunt cu adevărat spectaculoşi. Cochilia lor spiralată prezintă un model marmorat sau asemănător dinţilor de ferăstru, ceea ce le conferă un aspect estetic deosebit. La fel ca Ampulariidele, aceste gasteropode sunt înzestrate cu un opercul, care etanşeizează cochilia, ceea ce le permite să nu se deshidrateze atunci când stau în aer liber. Speciile care fac parte din această familie sunt destul de puţin cunoscute, deseori făcându-se confuzie în ceea ce priveşte denumirea exemplarelor de pe piaţă, confuzie care este accentuată şi de faptul că există multe varietăţi. Zona lor de provenienţă este importantă: insulele Pacificului, ale Oceanului Indian, Antile, Africa, Europa, continentul american, Madagascar, Australia etc.

Reprezentanţii acestei familii colonizează toate mediile acvatice, fie că este vorba de apă dulce sau de apă marină. Unele exemplare îşi petrec cea mai mare parte a timpului în afara apei şi trebuie deci ţinute în acvarii acoperite. Deși acvariofi lii nu sunt prea încântaţi de aspectul lor estetic, totuși Neritele pot fi văzute mâncând micile alge fixate de acvarii. La unele specii de Nerite, larvele microscopice care ies din ouăle depuse de aceste gasteropode (care nu sunt hermafrodite) plutesc în derivă până în apele mării, pentru ca apoi să se întoarcă în apele dulci după mai multe stadii de dezvoltare. Din acest motiv, nu s-a reuşit reproducerea lor în acvarii până acum.

P: www.zoomania.ro magazin online pentru iubitorii de animale. La noi gasesti cusca porcusor de guineeahrana iepuri dar si hranitori si adapatori pentru pasari.

Destul de rare pe piaţă, Neritele pot fi clasifi cate în patru specii: Nerita, Neritina, Clithon şi Vittina. O specie originară din Africa de Sud, mult timp vândută sub denumirea ,,Vittina (sau Neritina) natalensis” şi a cărei cochilie de 2 cm este portocalie cu dungi negre, a început să fi e din ce în ce mai apreciată, datorită apetitului său crescut de a mânca algele care acoperă plantele. Identifi carea şi denumirea ştiinţifi că exactă a acestor indivizi nu este încă sigură. De cele mai multe ori este vorba de exemplare din specia Vittina turrita.

Crustaceele
Dacă diferitele crustacee marine sunt destul de mult cunoscute, creveţii şi crabii de apă dulce încep şi ei să-şi facă din ce în ce mai mult loc în peisajul acvariilor. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul anumitor specii de raci.

Creveții
Creveţii tropicali întâlniţi de acvariofi li aparţin în cea mai mare parte genurilor Macrobrachium, Atya, Atyopsis, Caridina sau Neocaridina.

Melcii acvatici din familia Neritide sunt din ce în ce mai căutați. Din păcate, informațiile despre aceste creaturi sunt destul de puține, iar identificarea lor este destul de dificilă. Specia din această imagine este probabil Vittina turrita.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești cea mai buna hrana pentru caini, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și