Acvarii

În apă tulbure (II)

Prima acţiune pe care trebuie să o întreprindeţi în acest caz este să schimbaţi parţial apa, sifonând deşeurile depuse pe sol. Eliminaţi cât mai repede resturile de peşti aflate în descompunere sau resturile de plante. În continuare, o întreţinere regulată a acvariului va fi absolut necesară: la fiecare 10 sau 15 zile, înlocuiţi 20% din volumul de apă, pentru a evita formarea de noi particule şi oferiţi peştilor numai atâta hrană cât este necesar.

Dacă, în ciuda tuturor măsurilor, fenomenul se repetă, nu mai încape nicio îndoială că filtrul este de vină. Mediile de filtrare trebuie curăţate periodic cu apă călduţă, pentru a elimina deşeurile, fără a distruge însă populaţiile de bacterii. Un sistem de filtrare eficient şi bine întreţinut poate reţine impurităţi de dimensiuni mai mici decât porii filtrului, graţie forţelor moleculare ce leagă particulele între ele.

Apă albicioasă
Într-un acvariu proaspăt instalat, nu este nimic neobişnuit ca apa să aibă o culoare alb-lăptoasă; această culoare ne arată că circuitului azotului a început. Situaţia se va stabiliza după aproximativ 20 de zile, timp în care nu trebuie să introduceţi peşti în acvariu. Dar dacă apa a căpătat brusc această culoare lăptoasă, chiar dacă acvariul este bine întreţinut, atunci înseamnă că undeva este o problemă.

Una dintre posibilele cauze este creşterea bruscă a nivelului de nitriţi; puteţi stabili acest lucru cu ajutorul unui test. Dacă peştii se comportă straniu, nu pot respira şi vin să îşi tragă aerul de la suprafaţă, diagnosticul este confirmat. Creşterea nivelului de nitriţi obligă peştele să se aprovizioneze cu oxigen de la suprafaţă.

Ţinând cont de gradul de toxicitate al acestor ioni, va trebui să intervenim imediat şi să schimbăm o pătrime din apa din vas. Nu spălaţi filtrul, decât dacă murdăria acumulată înăuntru poartă vina pentru tot acest fenomen.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești, pe lângă hrană pentru pisici, cea mai larga varietate de acvarii miciechipamente acvarii și plante pentru acvariu.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și