Apa tulbure nu este neapărat echivalentul unei probleme grave în acvariu, deşi este foarte adevărat că, în unele cazuri, o apă tulbure poate fi rezultatul unui dezechilibru al mediului acvatic, iar consecinţele acestui dezechilibru pot fi fatale. Sănătatea acvariului depinde, aşadar, de o diagnosticare corectă a problemei.
Puţine cursuri de apă sunt limpezi şi cristaline în natură. Din contră: cele mai multe ape sunt tulburi, pentru că numeroase particule solide se află în suspensie din cauza curenţilor de apă sau a ploilor. Apa tulbure nu este neapărat dăunătoare pentru peşti, cel puţin nu atâta vreme cât aceştia au parte de oxigen suficient.
Multe specii de peşti de apă dulce sunt obişnuite să înoate fără a avea parte de o vizibilitate prea bună, lucru pe care l-au transformat în avantaj: în apă tulbure, peştii mici se pot feri mai uşor de atacurile prădătorilor.
Un acvariu se vrea a fi o recreare cât mai fidelă a mediului natural de viaţă al peştilor; totuşi, este de dorit ca apa de aici să fie limpede, transparentă. În acest univers închis, orice risc de poluare trebuie luat în serios, tocmai pentru că avem de-a face cu un volum foarte mic.
Totuşi, elementele capabile să polueze apa nu sunt toate la fel de dăunătoare. Pe de o parte, se află materiile minerale, cum ar fi argila sau hidroxizii metalici, care nu sunt deloc dăunătoare; însă acvariul este un element de decor, şi este cu atât mai plăcut de privit cu cât apa e mai clară.
La polul opus se află materiile organice, proteine, alge sau bacterii, care indică un dezechilibru dăunător ce trebuie imediat remediat, altfel consecinţele vor fi dezastruoase.
P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti material filtrant acvariu dar si plante artificiale acvariu, pompa de acvariu sau filtre externe acvariu.