Azotul este unul dintre cele mai răspândite elemente de pe Pământ. El reprezintă 78% din aerul pe care îl respirăm şi intră în compoziţia moleculelor ce formează materia vie. Se află într-o transformare continuă, luând astfel parte la toate manifestările vieţii, lucru
La nivelul solului, azotul este absorbit de plante, care îl transformă în proteine vegetale, apoi aceste proteine ajung în metabolismul animalelor de la toate nivelele lanţului trofic. Azotul este apoi eliminat prin materii fecale, descompuse, la rândul lor, de către microorganismele detritivore.
La capătul lanţului, azotul ajunge înapoi în pământ prin intermediul bacteriilor, iar derivaţii săi sunt transformaţi în amoniac, nitriţi şi nitraţi. Şi în acvariu, acest fenomen se derulează la fel ca în natură: peştii şi plantele absorb proteinele şi eliberează molecule azotate, care sunt, la rândul lor, descompuse. Singura problemă o reprezintă volumul mic de apă dintr-un acvariu, comparativ cu cel din natură, obligându-ne astfel să intervenim pentru menţinerea echilibrului.
Cele trei etape esenţiale
1- Amonizarea (transformarea azotului organic în azot amoniacal)
În această primă etapă, resturile organice azotate sunt transformate în derivaţi de amoniac. De acest lucru se ocupă bacteriile din genul Bacillus, Bacterium sau Micrococcus.
În apă, derivaţii de amoniac există sub două aspecte chimice. Primul este amoniacul molecular liber (NH3), un gaz rarefiat care se formează mai ales dacă pH-ul apei este mai mare sau egal cu 7. La un pH mai mic de 7, amoniacul se asociază cu o moleculă de apă şi formează hidroxid de amoniu (NH4OH).
P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti material filtrant acvariu dar si plante artificiale acvariu, pompa de acvariu sau filtre externe acvariu.