Acvarii

Se ştie că multe plante de apă conţin cantităţi însemnate de sulf. Din cauza acestei reputaţii nu tocmai favorabile, multe dintre ele sunt considerate dăunătoare de către amatori. Totuşi, plantele au rolul lor în
acvariu.

Deoarece creează zone de umbră, plantele de suprafaţă dau o notă de adâncime decorului. Din cauza apetitului lor dezvoltat, cele mai multe plante de acvariu cresc foarte repede și elimină nitraţii și fosfaţii, împiedicând astfel apariţia algelor. Anumite specii au rădăcini lungi, ce servesc adesea drept refugiu pentru alevini sau peștii dominaţi, precum și drept suport pentru ponte.

Începând cu ziua numărul 24, bacteriile responsabile de stabilirea ciclului azotului se vor înmulţi suficient încât cele 3 etape descrise mai sus să aibă loc simultan. Din acest moment, compușii intermediari, derivaţii de amoniac și nitriţii nu mai ameninţă echilibrul acvariului vostru. Aveți răbdare Amoniacul, dar și derivaţii săi sunt substanţe foarte periculoase pentru pești, prezenţa lui într-o proporţie mai mare de 0,02 mg/l putându-le fi fatală.

Apa şi vieţuitoarele ei simbolizează, în multe locuri şi tradiţii ale lumii, avere şi bunăstare. Chinezii spun că prezenţa apei în casa unui om îi va aduce acestuia noroc, bani şi protecţie împotriva dezastrelor. Oare există o metodă mai încântătoare de a ne bucura de prezenţa benefică a apei în casa noastră, decât amenajarea unui acvariu?

Apa este un remediu eficient care dă naştere în mai toate cazurile la rezultate Feng-shui pozitive; este purtătoare de energii benefice, iar peştii sunt adevărate talismane care aduc noroc şi prosperitate.

Opţiuni practice
Este, deci, posibil, să deţinem un acvariu de recif foarte frumos şi fără să apelăm la skimmer, recurgând în schimb la o «metodă» la fel de banală precum acea folosită de Jean Jaubert sau Leng Sy : această metodă este însăşi natura. Dar nu putem încuraja orice amator de acvariu recifal să facă un pas atât de important şi să renunţe la mijloacele clasice. Un acvariu fără spumător este pretenţios şi va avea în curând nevoie de ochiul şi mâna unui specialist. Treptat, împingeţi din ce în ce mai departe limitele sistemului vostru:

• folosiţi un skimmer de contact: criticat de multe ori pentru că nu dă dovadă de mari performanţe, acesta realizează, totuşi, o purificare a apei suficientă pentru majoritatea acvariilor;

Ar fi cel puţin ciudat ca acvariul marin din trecut, cel din prezent şi acvariul marin de mâine să aibă aceeaşi preferinţă pentru spumarea apei. În prezent, mulţi iubitori de acvarii beneficiază zilnic de avantajele de-a dreptul spectaculoase pe care le conferă un spumător. Ne întrebăm: supremaţia skimmerelor va fi vreodată pusă la îndoială?

Moleculele organice, sau hidraţii de carbon (proteine, aminoacizi, acizi graşi, fenoli, dar şi vitamine sau oligo-elemente complexe), sunt lanţuri de molecule ce prezintă la un capăt un carbon şi la celălalt o grupare de hidroxid (OH) sau aminoacid (NH2). Ele au, deci, o extremitate hidrofilă (OH, NH2… ) ce prezintă atracţie faţă de apă şi o extremitate hidrofobă (carbonatată) care respinge apa.

Un échino bolivian…
Echinodorus bolivianus, Echinodorus pitic de Bolivia, atinge 15 cm, atunci când creşte în cultura submersibilă. În afară de această diferenţă de mărime, are unele asemănări cu cea precedentă, atât în ceea ce priveşte aspectul general al frunzelor cât şi modul de răspândire, cel puţin în ceea ce priveşte modul submersibil.

Nepretenţios în privinţa pH-ului şi a durităţii, totuşi el riscă să sufere de cloroză în apă prea dulce. Aporturile de fi er chelatat sunt foarte recomandate, cât şi un sol nutritive, destul de lejer pentru a nu-i sufoca rădăcinile. E. bolivianus acceptă cu uşurinţă o temperatură care variază de la 15 la 30 de grade C, dar creşterea sa va fi optimă între 24 şi 28 ° C.

Varietatea Echinodorus este foarte cunoscută pentru marele ei reprezentante, capabile să devină pionii centrali într-un acvariu frumos plantat. Această varietate pune, de asemenea, la dispozi]ia acvariofililor specii de talie mică, ideale pentru acvariile de dimensiuni mici sau pentru prim plan.

Cel mai renumit Echinodorus tenellus, Echinodorus gazon, este cea mai renumită varietate dintre reprezentantele pitice ale acestui tip, rareori depăşind 10 cm. Frunzele sale, foarte înguste, liniar lanceolate ajung la 5 cm lungime şi la 1-3 mm lăţime.

Atyidele
Din această familie face parte Caridina japonica, cel mai cunoscut crevete de apă dulce, care şi-a câştigat un renume datorită acvariilor japoneze. Lung de 3-4 cm, acest crevete este originar din Japonia şi Taiwan. Cei pasionaţi de culoare, preferă varietatea Caridina serrata, a cărei culoare este mult mai roşie. Din când în când, apar pe piaţă diferite specii de creveţi-albină, cum ar fi Neocaridina denticulata sau alte specii, despre care nu există foarte multe informaţii, fi ind numite Caridina I, Caridina II, Caridina III etc. Toate aceste varietăţi sunt paşnice şi posedă nişte cleşti care îndeplinesc doar o funcţie estetică.

Neritele
Aceşti melci aparţinând familiei Neritidelor sunt cu adevărat spectaculoşi. Cochilia lor spiralată prezintă un model marmorat sau asemănător dinţilor de ferăstru, ceea ce le conferă un aspect estetic deosebit. La fel ca Ampulariidele, aceste gasteropode sunt înzestrate cu un opercul, care etanşeizează cochilia, ceea ce le permite să nu se deshidrateze atunci când stau în aer liber. Speciile care fac parte din această familie sunt destul de puţin cunoscute, deseori făcându-se confuzie în ceea ce priveşte denumirea exemplarelor de pe piaţă, confuzie care este accentuată şi de faptul că există multe varietăţi. Zona lor de provenienţă este importantă: insulele Pacificului, ale Oceanului Indian, Antile, Africa, Europa, continentul american, Madagascar, Australia etc.