Revista in Petshop-uri

Revista Aquarium Terrarium poate fi gasita si in petshop-uri

Reviste

Parteneri

Newsletter


Facebook

Pesti de apa dulce

Gurami albastru, un peşte labirint - Trichogaster trichopterus

Gurami albastru este deoseori calificat drept un peşte timid. Şi totuşi, menţinut în bune condiţii, este vorba de o specie cu caracter, care leagă uşor relaţii cu peşti din aceeaşi specie, şi care pot fi chiar tumultuoase. Vom remarca faptul că această agresivitate nu este întotdeauna marcată, mai ales la indivizii cu un temperament pacific....Până astăzi, nu s-a putut găsi o explicaţie clară pentru acest fenomen, aşa că este mai bine ca acvariştii amatori să fie preveniţi.

Celebrul labirint

Trichogaster trichopterus aparţine familiei Osphronemidelor (foste Belontiide) ca şi Betta splendens, Colisa lalia sau chiar Macropodus opercularis.Toţi aceşti peşti sunt reuniţi în subordinul Anabantoidelor (a nu se confunda cu Anabantide, o familie de peşti africani, care cuprinde Anabas, Ctenopoma, Microctenopoma, etc.).
Să amintim că termenul “labirintide” nu are astăzi nicio valoare ştiinţifică. Originea sa se explică prin faptul că peştii aparţin vechii familii numită Labyrinthidici, care posedă un organ respirator anexă, regăsit în opercul, compus dintr-o reţea complexă de vase sangvine bogat vascularizate, care permite peştelui să absoarbă oxigenul din aer. Iată de ce aceşti peşti urcă la suprafaţă pentru a respira!

Habitat divers

Gurami albastru este originar din Sud-Estul Asiei. Distribuţia sa naturală este însă impresionantă, fiindcă îl regăsim din Myanmar până în Vietnam şi Indonezia, dar şi în Laos şi Thailanda. De asemenea, prezenţa sa este semnalată în provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei. Ca şi alţi membri ai genului Trichogaster, T. trichopterus nu are un habitat exclusiv, regăsindu-se în medii diverse.
Mult timp, s-a crezut că acest peşte nu frecventa decât apele stătătoare ale lacurilor şi heleşteelor, dar prezenţa sa a fost semnalată şi în marile fluvii. Biotopul frecventat rămâne cam acelaşi: zone calme, aproape de ţărm, unde apa este mai puţin adâncă (20 cm- 2m) iar vegetaţia este formată de crengile căzute în apă şi de plantele de suprafaţă. Parametrii apei sunt variabili, cu un pH între 6 şi 7,5, o duritate totală de 5 până la 15grade dGH. Cât despre temperatura apei, aceasta este situată între 22 şi peste 30 grade C! Remarcăm, de altfel, că în acvariu, şi chiar în bazin estival, gurami albastru tolerează temperaturii mai scăzute, până la 12 grade C, fără prea multe probleme. În mod natural, nu vă sfătuim să încercaţi astfel de extreme. Aceste valori sunt tipice unui T. trichopterus şi nu este deloc indicat să fie aplicate altor membri ai genului, cum ar fi T.leerii.

Frumuseţe naturală

Această specie măsoară în mod obişnuit 15 cm, chiar şi mai puţin. Dismorfismul sexual este destul de evident la specimenele adulte: masculul prezintă înotătoare impare, mai bine dezvoltate, mai ales la nivel dorsal, şi ascuţite (iar la femelă sunt puţin mai rotunjite).
Forma naturală este gri-albăstrie cu dotă puncte albastru închis pe corp(unul la baza pedunculului caudal, iar celălalt la mijlocul corpului), ceea ce i-a conferit uneori numele comun de “gurami cu trei puncte”. Dar de ce cu trei puncte? Pentru că al treilea punct nu este un marcaj pur şi simplu, ci este unul dintre ochi!
La anumite varietăţi geografice, se remarcă o serie de striaţii pe corp, care pot fi embrionare (varietăţi din Sumatra şi Indonezia), sau cu marcaje particulare (o varietate din Borneo). Acestea nu au nicio legătură cu exemplarele din comerţ îmbrăcate în culori, cum sunt varietăţile “Cosby”, ale căror striaţii au un albastru intens.
De altfel, mult timp s-a considerat că există două subspecii la gurami albastru, cum ar fi Trichogaster trichopterus trichopterus, forma “normală” şi Trichogaster trichopterus sumatranus, varietate provenind din Sumatra.Totuşi, nu există foarte multe diferenţe, în afara celor cromatice, pentru a distinge două subspecii; şi de aceea au fuzionat într-o singură specie: Trichogaster trichopterus.

Robust şi omnivor
  
În momentul când îl cumpăraţi, controlaţi starea de sănătate a peştilor: indivizii diformi, cu capul masiv, sunt de evitat. Este posibil să fie atinşi de tuberculoza peştelui (Mycobacterium sp.) şi să fie, deci, contagioşi. Dacă un singur specimen este atins de boală, este de preferat să anulaţi achiziţia, şi să alegeţi dintr-un lot cu subiecţi sănătoşi. În afara acestei patologii cvasiincurabile şi virulente, T. trichopterus este o specie foarte robustă, care nu prea este presipusă la îmbolnăviri.
Patologiile uzuale (boala punctelor albe, oodinium etc.) vor fi tratate cu produse obişnuite din comerţul de specialitate. În măsura în care este posibil, puneţi peştii mai întâi într-un bazin de carantină, cel puţin două săptămâni, înainte de a introduce peştii în acvariul comunitar.
În afara faptului că este robust, acest peşte nu este nici pretenţios la mâncare, acceptând aproape totul. Suplimentele vegetale sunt, însă, bine apreciate. Îi puteţi chiar suprinde în ipostaza de a se repezi inclusiv la algele din acvariu, pentru a vâna potenţiala hrană care s-ar putea regăsi printre acestea. Ei sunt, de altfel, reputaţi, pentru eficacitatea cu care elimină hidrele.

Home, sweet home

Cu asemenea condiţii în mediul natural, am putea spune că gurami albastru se poate adapta oricărui tip de bazin. Nu este chiar aşa, fiindcă intră în discuţie şi alţi factori, cum ar fi spaţiul oferit. Este mai bine să găzduim un cuplu sau un grup? În cazul unui cuplu, inconvenientul este că masculul îşi va fugări în continuu partenera. De aceea, ar fi mai bine să găzduiţi un trio, permiţând uneia dintre femele să mai răsufle un pic.
În ceea ce priveşte întreţinerea, volumul acvariului, în cazul unui trio, trebuie să fie de minimum 120 de litri. Într-un bazin de 200 litri, poate coabita un grup de 5-6 indivizi. Anumiţi acvarişti sunt de părere că este de preferat de menţinut un harem, însă anumiţi masculi pot fi atât de agresivi încât să nu facă distincţia între sexe şi să atace pe toată lumea! În astfel de situaţii, este mai bine să eliminaţi un asemenea individ, fiindcă un astfel de temperament variază de la un specimen la altul şi nu regăsim astfel de trăsături la toţi masculii dominanţi. Ce şansă! Autorul unui astfel de studiu a remarcat chiar faptul că varietatea gold a gurami pare mai puţin agresivă, însă nu este cazul să generalizăm!

Amenajarea bazinului

Se spune deseori că aceşti peşti reclamă o apă nu prea adâncă pentru a respira la suprafaţă. Totuşi, aşa cum am precizat mai sus, în mediul natural pot coborî şi la 2 metri adâncime. Aşadar, o adâncime de 40-50 cm nu ar trebui să le pună niciun fel de probleme!
Echiparea acvariului este obişnuită: o filtrare bună (de trei ori volumul bazinului/oră), cu un jet nu prea puternic, o încălzire şi o iluminare generoase, care să permită o bună dezvoltare a plantelor. Temperatura nu este foarte important, şi se situează între 22 şi 26 grade, depinzând, în mare parte şi de restul populaţiei găzduite. Valorile fizico-chimice ale apei nu sunt foarte importante, din moment ce rămânem în valorile medii: pH între 6.5-7.5, duritate GH de 6-18 grade d.
În afara vegetaţiei obşnuite, rădăcinile şi ardeziile înalte vor completa fericit decorul, oferind astfel refugiu peştilor care vor dori să se retragă în caz de conflict sau de persecuţie!
Plantele de suprafaţă sunt un plus, formând zone calme şi umbroase, propice pontei.Sunt recomandate plante precum Azolla filiculoides, Riccia fluitans, Salvinia spp. sau chiar Ceraptoteris thalictroides, Ceratophyllum demersum, Najas spp. 
Introducerea unor astfel de plante presupune, însă, o iluminare generoasă şi o întreţinere regulată.
Cryptocorynele (C. balansae, C. beckettii, C. crispatula şi C. wendtii, de exemplu).vor orna avanplanul, în timp ce muşchiul de Java (Vesicularia dubyana) şi feriga de Java (Microsorum pteropus) vor ocupa zona mediană. Câteva Vallisneria (V.americana, V.spiralis sau V.asiatica) şi câteva plante cu tulpini (Hygrophila) ornează arierplanul.

Coabitarea

În ciuda temperamentului său, gurami albastru nu vânează peştii care nu îi seamănă. Poate doar în  
timpul pontei, dar asta depinde de fiecare individ! Vom evita astfel alţi Trichogaster, iar în ceea ce priveşte Colisa, ne vom limita la C. labiosa sau C. fasciata.
Apoi, numeroase mici Cyprinide (Rasbora, Boraras, Trigonostima...) pot completa populaţia. La Puntius, de exemplu, evitaţi speciile care ar putea ataca înotătoarele mai lungi ale gurami (P. tetrazona), şi alegeţi, în schimb, speciile liniştite precum P.conchonius, P. titteya sau chiar P. nigrofasciatus.

O specie prolifică

Se întâmplă ca ponta să aibă loc în bazin de tip comunitar. Aveţi grijă, atunci, la comportamentul masculului care asigură paza ouălor şi a puilor, fiindcă acesta ar fi în stare să atace întreaga populaţie a acvariului pentru a-şi apăra progeniturile! De aceea, este mai bine să transferăm cuibul cu ouă într-un recipient tip bazin de sticlă pe care să-l lăsăm să plutească în acvariul principal, pentru a păstra temperatura constantă. Adâncimea apei trebuie să fie de 2 cm, ceea ce permite larvelor să urce în cuib, cu ajutorul glandei lor adezive, în momentul în care eclozează. Altfel, ele vor muri sufocate, din cauza sacului lor vitelin, pe fundul recipientului. Unii crescători folosesc uneori bazine cu un volum de 30 de litri pentru pontă. Dar acest lucru necesită o mare vigilenţă în a retrage partenerul care ar putea fi eventual rănit. Pentru  a crea refugii, una sau două rădăcini pot completa decorul (atenţie ca să îl puteţi retrage uşor, fără să spargeţi cuibul, în momentul în care vreţi să pescuiţi femela). Aceste rădăcini trebuie să urce până la suprafaţă, pentru ca femela să poată  respira fără a fi reperată şi atacată violent de către mascul. Solul este lăsat gol.
Este de preferat o apă mai dulce decât cea din acvariul de mentenanţă (pH 6,5-7,0; dGH 5-12 grade) deşi reproducerea poate avea loc cu succes, la parametri mai înalţi (pH 7,5; dGH 20 grade).
Mai întâi trebuie să vă asiguraţi, în prealabil, că femela este gata să depună: pântecul rotunjit, şi gata să ţină piept masculului. Pentru a stimula reproducerea, creşteţi temperatura la 28-30 grade C.
Masculul se introduce cu cel puţin trei luni înaintea femelei. Aceasta nu va fi imediat eliberată în acvariu, ci introdusă cel puţin 48 de ore într-un bazin transparent plutitor, de dimensiuni mai mari. În fiecare zi, va trebui să îi schimbaţi apa şi să sifonaţi deşeurile. Masculul nu va întârzia să îşi înceapă parada nupţială şi să-şi construiască cuibul.
În acest răstimp, reintroduceţi femela în acvariul maternitate. În general, masculul începe hârjoana atingând-o cu înotătoarele pelviene, şi împingând-o uşor spre cuib. Bineînţeles că, abia ajunsă, femela nu va fi dispusă să depună imediat, ci va încerca să scape. Masculul devine atunci mai brutal şi nu ezită să o urmărească maliţios. Se lasă cu solzi smulşi, cu răni şi bucăţi de înotătoare împrăştiate! Acest manej poate dura două zile. Dacă în tot acest timp, ponta nu a avut loc, retrageţi femela şi reluaţi experienţa după câteva zile.
În general, după 24 de ore de la intrarea sa în acvariul de reproducere, femela este pregătită de pontă: nu ezită să vină pe teritoriul masculului şi să-l atingă pe flancuri.
Ponta are loc, de obicei, la sfârşitul după-amiezii. Masculul îmbrăţişează femela sub cuib într-un freamăt în timpul căruia ouăle sunt expulzate şi fecundate. Acestea din urmă, mici şi translucide, urcă la suprafaţă, unde ajung să plutească. Masculul le recuperează şi le introduce în cuib. Între fiecare “îmbrăţişare”, femela este alungată, lăsând masculul singur să recupereze ponta răspândită...
Depunerea icrelor va dura mai bine de două ore, la capătul cărora vor fi eliberate mai mult de o mie de ouă. Odată terminată ponta, scoateţi femela şi lăsaţi masculul să se ocupe singur de progenituri. Acest va întreţine cuibul, va recupera ouăle, apoi larvele, apoi, în sfârşit, alevinii pentru a-i pune la adăpost, totul durând cam o săptămână după etapa de înot liber. 

Creşterea

Ouăle eclozează în 24 de ore, la o temperatură de 28 grade C şi este nevoie de încă 3 zile pentru ca  alevinii să ajungă la înotul liber.Trebuie hrăniţi des, cu infuzoare. Apa verde este în egală măsură un bun aport alimentar.Atenţie să nu saturaţi apa acvariului cu diverse materii, care ar putea urca nivelul de nitriţi! Vom putea retrage masculul, odată cu înotul liber al alevinilor. Personal, eu aştept încă 48 de ore, pentru ca micuţii să devină ceva mai viguroşi şi să nu fie şocaţi de introducerea minciocului. 
La capătul a cinci zile, putem începe distribuţia naupliilor de artemia, alternativ cu infuzoarele. Începând cu a treia săptămână, labirintul tinerilor va începe să funcţioneze: încep să respire la suprafaţă. Înainte, aceasta era o fază critică, dar acum, când majoritatea acvariilor sunt acoperite, nu mai putem avea nicio surpriză neplăcută. 
După aceea, urmează munca dificilă a triajului, care constă în separarea tinerilor în funcţie de dimensiune, pentru a le permite o bună dezvoltare.Mai bine este să creşteţi un număr mic de alevini, mai degrabă decât o majoritate, care, în condiţiile unei suprapopulări (să nu uităm că vorbim de sute de tineri), vor creşte necorespunzător.  De aceea, rezervaţi-le mai mult spaţiu!
Inapoi

Parteneri