Revista in Petshop-uri

Revista Aquarium Terrarium poate fi gasita si in petshop-uri

Reviste

Parteneri

Newsletter


Facebook

Helestee si Iazuri

Algele, inamicul estival al iazului tău - Află cum câştigi “războiul”

Algele reprezintă o problemă curentă pentru mulţi proprietari de iaz mai ales în timpul verii, când temperatura creşte foarte mult. Plante microscopice, ce se dezvoltă în special la suprafaţa apei, algele dăunează atât imaginii heleşteului tău, cât şi sănătăţii peştilor care îl populează.

Ca regulă generală, distingem două tipuri de alge: alge plutitoare şi alge scufundătoare. Algele plutitoare sunt cele care cresc la suprafaţa apei şi pot fi culese relativ uşor, în funcţie de dimensiunea heleşteului. În schimb, algele scufundătoare înverzesc apa iazului dinspre interior, fenomenul fiind cunoscut sub denumirea de “înflorire a apelor”.
Algele consumă oxigen şi eliberează dioxid de carbon, perturbând astfel echilibrul iazului, ceea ce poate duce, în cazuri extreme, la moartea peştilor.

Cum apar algele

Există diverse motive pentru care apar algele: - iazul este expus timp îndelungat luminii directe a soarelui;- apa are un conţinut ridicat de fosfaţi şi nitraţi;- filtrul nu funcţionează corespunzător;- în apă sunt prezente resturi vegetale;- pH-ul apei este prea ridicat;- o cantitate prea mare de hrană sau suplimente nutritive distribuite peştilor.


Cum le putem elimina

 Dacă respecţi anumite reguli, nu este obligatoriu ca algele să îţi invadeze iazul. “Ca regulă generală, nivelul de stocare al iazului ar trebui să fie potrivit cu dimensiunea acestuia”, declară dr.  Dr Gerd Großheider, cercetător şef  la Tetra. Una dintre măsurile preventive ar fi plantarea unor specii de suprafaţă care cresc rapid precum Ceratophylum sau Potamogetum, plante care vor avea rolul de a asigura necesarul de oxigen al apei şi vor ajuta la eliminarea nitraţilor şi fosfaţilor din apă, care duc la proliferarea algelor”. Pe piaţă există, însă, şi o serie de alte tratamente pentru apă dar şi produse de curăţare şi limpezire a apei, care pot fi folosite preventiv şi care vor ajuta la menţinerea calităţii apei, mai ales dacă obişnuieşti să schimbi total sau parţial apa, în mod regulat. “Ceea ce uită mulţi proprietari de iaz este că întreţinerea apei începe cu distribuirea unei hrane de calitate, adaugă dr. Großheider. O hrană de calitate asigură nu numai toţi nutrienţii necesari sănătăţii peştilor, dar face mai mult decât atât: reduce semnificativ nivelul de contaminare al apei. Un alt lucru important este să distrubuiţi peştilor atâta hrană cât au nevoie, în câteva minute. Astfel, veţi  reuşi să  păstraţi calitatea apei.” 

Bacteriile “bune”

Introduse în apa din iaz, bacteriile “bune” pot îmbunătăţi starea de sănătate a micului tău colţ de natură. Aceste bacterii sunt microorganisme care elimină nitriţii şi amoniacul şi care se dezvoltă foarte bine în apă şi pietriş.
Inapoi

Parteneri